Sunt o piatră sfărâmată
De al vremii tăvălug;
Chiar de m-aș feri în lături,
Doamne! Unde pot să fug?

Ce-aş ajunge dac-aș pierde
Crucea, jugul și paharul,
Dac-aş ocoli Golgota,
Ghetsimaniul şi Calvarul?

Sunt măslina strânsă-n teascuri
Care moare dând ulei;
Dacă ştii c-aşa e bine,
Doamne, fie cum Tu vrei!

Şi aşa precum candela
Arde-uleiul de măslină,
Dac-ar arde-a mea viaţă,
Ardă! Dar să dea lumină!

Nu mai sunt al meu de-acuma,
Tot ce e firesc e pleavă;
De-oi fi vesel sau de-oi plânge,
Mielului să-I fie slavă.

Dă luminii glas de înger,
Muritorilor să spună
C-a sfârși pe drumul crucii
Nu-i cădere, ci-i cunună.

Ca şi vasul de-alabastru
Spart de pocăita zână,
Jertfa dăruirii sfinte
Fie-mi viaţa-n a Ta mână!

Să se răspândească-n juru-mi
Sfânt parfum de mir de nardă
Pe-ale Tale-altare sfinte
Viaţa mea întreagă ardă!

Şi-atunci, chiar strivit de moarte
Şi cu glasul şters şi stins,
Mor cu zâmbetul pe buze,
Biruind, şi nu învins.